Sergiu Nicolaescu

253158_265155926929855_836518535_n

Sergiu Florin Nicolaescu (n. 13 aprilie 1930, Târgu Jiu, România – d. 3 ianuarie 2013, București, România) a fost un regizor, scenarist, actor și, după 1989, politician român. Este de departe cel mai prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile: 54 filme, plus 27 coproducții și peste 1 miliard de spectatori (majoritatea din China și Rusia, dar și 130 milioane de spectatori din România).

Pe 30 mai 2015 Sergiu Nicolaescu a primit postum, în semn de recunoaștere și respect, o stea pe Walk of Fame (Aleea Celebrităților) din București. Cu această ocazie, actorul Vladimir Găitan a adus un omagiu marelui regizor: „Pe Sergiu Nicolaescu, ultraperfecționist, sever, profesionist de excepție, l-a cunoscut întreaga suflare artistică a României și, de ce nu, a Europei, să nu uităm filmele sale cu marii actori ai lumii”.

Sergiu Nicolaescu a debutat „fulminant” in filmele de lung metraj cu o „co-producție monumentală, cu filmul Dacii”, constata Grid Modorcea. Acesta continuă: „Sergiu Nicolaescu este primul cineast român care introduce în filmul românesc luptele dintre armate, mari armate, ca în legende. De fapt el reînnoadă un fir istoric, cel început cu Independența României (1912).”

A devenit cunoscut prin mega-producții istorice ca Dacii (1966) și Mihai Viteazul (1970), precum și pentru seria de filme polițiste centrate în jurul personajului fictiv Comisarul Moldovan. Nicolaescu a interpretat de asemenea rolul ilegalistului comunist Andrei în serialul de propagandă Pistruiatul (1973). Un alt gen predilect al lui Nicolaescu a fost filmul de război, pentru care a folosit adesea efectivele Armatei Române ca figurație.

Stilul său regizoral este caracterizat de o tendință bombastică spre auto-înscenare, Nicolaescu jucând adesea eroii principali ai filmelor pe care le regiza (seria Comisarul Moldovan, Nemuritorii, Mircea, Carol I etc). Andrei Gorzo, criticul de film al revistei Dilema Veche, scria despre Nicolaescu în rolul lui Carol I „Regele lui Nicolaescu e doar o altă fantezie de-a lui Nicolaescu despre sine, cum era și prințul lui din Orient Express (care la un moment dat se declara «un model vetust», înțelegînd prin asta că e prea mare pentru spiritele meschine ale generațiilor mai tinere) sau comisarul lui din Supraviețuitorul (care la rîndul lui se prezenta ca un anacronism, înțelegînd prin asta că oameni de calibrul lui nu se mai fac). În fanteziile lui, el a fost întotdeauna the king – de fapt, King Kong: un uriaș care e singurul din specia sa, care, supraviețuind, a ajuns într-un timp care nu e timpul său, într-o lume care nu-l mai vrea”.

După Revoluția din 1989, a fost senator din partea FSN, PDSR și PSD. A condus Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din 1989, care a fost acuzată de falsificarea adevărului. De altfel, în ședința Senatului din 29 martie 1994, Nicolaescu a propus ținerea unui moment de reculegere pentru generalul Ștefan Gușe, unul dintre responsabilii represiunii sângeroase de la Timișoara din decembrie 1989.

Ultimele sale filme, printre care Orient Express, 15, Supraviețuitorul, Carol I și Poker au fost considerate eșecuri critice, Nicolaescu fiind de asemenea criticat pentru câștigarea preferențială de finanțări publice prin CNC pentru filmele sale. Indiferent de criticile aduse activității sale politice, colaborării sale cu regimul comunist și punerii în practică a liniei naționalist-comuniste în cinematografie sau neajunsurilor sale ca regizor, multe din filmele sale au păstrat o veritabilă popularitate la public,impunând în folclorul urban citate repetate și parodiate precum „Un fleac, m-au ciuruit.”sau „Nu trage dom Semaca, sunt eu Lăscărică” și personaje memorabile ca legionarul Paraipan (jucat de Gheorghe Dinică) și țiganul Limbă (Jean Constantin).

Copilăria și tinerețea

Sergiu Nicolaescu s-a născut la Târgu Jiu într-o familie de aromâni. A fost după mamă, Sevastița Cambrea, nepotul comisarului de poliție Gheorghe Cambrea, care a fost arestat de regimul comunist în 1952 și condamnat la 15 ani închisoare la Făgăraș, devenind mai târziu modelul pentru personajul căpitanul Moldovan. Tot după mamă a fost și nepotul colonelului Nicolae Cambrea, avansat de Iosif Vissarionovici Stalin la gradul de general, un apropiat al Anei Pauker, numit de NKVD în funcția de comandant al Diviziei de voluntari Tudor Vladimirescu, fiind supranumit „generalul roșu”.

La vârsta de cinci ani, părinții săi au părăsit orașul Târgu Jiu și s-au stabilit la Timișoara. A absolvit Universitatea Politehnica București ca inginer mecanic, iar după absolvire a lucrat inițial la Buftea, apoi la filmări combinate în cadrul Studioul cinematografic Alexandru Sahia, specializat în filme documentare și jurnale de actualități. Era curios, inteligent, bine organizat, neobosit și dornic de invatatură. În cursul acestor ani a deprins multe dintre competențele care s-au dovedit atât de utile în realizarea filmelor sale viitoare.

Viața personală

Sergiu Nicolaescu mărturisea în interviurile sale că în tinerețe a practicat mai multe sporturi: atletism, călărie, box, tir și rugbi. Conform informațiilor public disponibile, Sergiu Nicolaescu a fost o persoana foarte activă cu un stil de viață foarte disciplinat. În fiecare zi, chiar și la 82 de ani, practica cel putin 1 oră de activitate fizică (gimnastică, etc.).

Sergiu Nicolaescu a fost căsătorit de trei ori. Soția lui la data decesului era Dana Nicolaescu, cu care se căsătorise în anul 2005, după ce avuseseră o relație din 1996. A avut o soră, Iolanda Nicolaescu. Nu a avut copii, iar acesta a fost principalul său regret. Cu toate acestea, el acepta punctul de vedere că filmele sale sunt copiii săi și, mulțumită filmelor sale el va fi etern.

Prima soție a lui Sergiu Nicolaescu s-a numit Mariana Nicolaescu, însă cei doi au divorțat numai după câteva luni.

A doua soție a lui Sergiu Nicolaescu a fost actrița Gabriela Nicolaescu.

Moartea și moștenirea

Sergiu Nicolaescu a fost internat la Spitalul de Urgență Elias la data de 26 decembrie 2012 pentru o afecțiune digestivă cronică. Ulterior medicii i-au diagnosticat cu totul o altă boală. Nicolaescu a fost operat laparoscopic în data de 28 decembrie. Intervenția chirurgicală a fost impusă de evoluția clinică în contextul afecțiunii digestive cronice benigne cunoscute. Intraoperator a fost descoperită o peritonită localizată cu punct de plecare apendicular, care a fost rezolvată laparoscopic. Intervenția chirurgicală a decurs fără incidente. În dimineața zilei de 3 ianuarie 2013 la ora 08.24 cineastul a încetat din viață.

El a fost incinerat sâmbătă, 5 ianuarie 2013 orele 12.00, la crematoriul Vitan-Bârzești din București, după cum a fost dorința lui, deși s-a iscat un scandal public imens, chiar Biserica Ortodoxă Română făcând presiuni pentru înhumarea sa conform tradiției ortodoxe. Controversele cu privire la dorința de a fi inmormântat sau incinerat continuă deoarece, Sergiu Nicolaescu cerea în testamentul său legalizat în 2008 la notărița Mircia Elena: „să mă înmormânteze după datinile creștinești.”

Conform declarației de avere din 2008, Sergiu Nicolaescu poseda la acel moment două terenuri, trei apartamente și un cont de bancă la Deutsche Bank din Berlin, unde era depusă suma de €103.000.

Dana Nicolaescu, soția de la data decesului său, a anunțat că urna cu cenușa regizorului Sergiu Nicolaescu, care a decedat pe 3 ianuarie 2013, la vârsta de 82 de ani, a fost înhumată la Cimitirul Bellu Militar din București unde văduva sa i-a construit, post-mortem, în acest scop un frumos mormânt din marmură albă.

Prezentare cronologică

   A debutat ca regizor în 1959 cu scurtmetrajul Scoicile nu au vorbit niciodată. Scurtmetrajul Memoria Trandafirului i-a atras atenția internațională, fiind un succes la Cannes.

Titus Popovici, unul dintre cei mai importanți colaboratori ai lui Nicolaescu.

Primul său film de lung metraj a fost coproducția româno-franceză Dacii (1966), care a participat la cel de-al cincilea Festival Internațional de Film de la Moscova. Filmul reprezintă debutul parteneriatului artistic dintre Sergiu Nicolaescu (regizor) și Titus Popovici (scenarist). Alături de Petre Sălcudeanu, Mircea Mohor, Malvina Urșianu, Mircea Drăgan și alții, cei doi sunt continuatori ai suitei de filme istorice declanșată de filmul Tudor (1963) al scriitorului Mihnea Gheorghiu (în calitate de scenarist).

Filmul Mihai Viteazul a fost următoarea colaborare cu Titus Popovici. A participat la cel de-al șaptelea Festival Internațional de Film de la Moscova și a fost propunerea României la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 1972.

Criticul de film Marian Țuțui scria că „Mihai Viteazul este probabil cel mai bun film istoric românesc… De data asta scenaristul Titus Popovici și regizorul Sergiu Nicolaescu vor avea în mărturiile istorice destule elemente dramatice astfel încât deși filmul este spectaculos, respectă aproape întru totul adevărul istoric. Chiar și maniheismul inerent în asemenea filme este aici minimal căci Mihai Viteazul (Amza Pellea) are un prieten turc, Selim Pașa (interpretat chiar de regizor), și are o relație încordată cu soția sa, doamna Stanca (Ioana Bulcă)”.

Cu mîinile curate (1972) este primul film polițist din seria Comisarului Moldovan. Personajul interpretat de Nicolaescu, numit aici încă Miclovan, face tandem cu personajul Comisarul Roman, interpretat de Ilarion Ciobanu. Filmul, realizat cu concursul Ministerului de Interne, era menit să reabiliteze imaginea Securității, care suferise după dezvăluirea implicării ei în abuzurile din perioada instaurării regimului comunist în România.

Ion Besoiu, unul dintre actorii preferați de Nicolaescu pentru rolurile negative.

Filmul Un comisar acuză marchează transformarea comisarului Miclovan în comisarul Moldovan. În acest film polițist (și de aventuri) se ficționalizează evenimentele din jurul asasinării pe 27 și 28 noiembrie 1940 a foștilor demnitari de către legionari, eveniment cunoscut în istoriografie drept Masacrul de la Jilava. În film, comisarul Moldovan cercetează evenimentele de la Jilava, poliția legionară nedorindu-și aflarea adevărului. În opoziție cu legionarul Paraipan, jucat de Gheorghe Dinică. Amza Pellea îl joacă pe comunistul Pârvu, un prieten la nădejde al lui Moldovan, iar Jean Constantin este Limbă, un autor de mici găinării interlope, care devine ajutorul comisarului și o sursă de umor în film. După cum recunoaște Nicolaescu, aportul comuniștilor în evenimente este exagerat – afirmă el – la cererea lui Dumitru Popescu-Dumnezeu. Din aceleași considerente ar fi fost ficționalizate numele personalităților, Nicolae Iorga devenind profesorul Jugu (!), Virgil Madgearu Costin Mărgeanu șamd.

Filmul Nemuritorii (1974) este un film de ficțiune pe fundal istoric, inspirat de scenariul „După furtună” publicat în 1968 de Titus Popovici. Mobilul este că o ceată de foști ostași ai lui Mihai Viteazul, risipiți prin Europa, se întorc în Țara Românească cu un cufăr misterios, care stârnește interesul ungurilor, austriecilor și turcilor. Filmul conține o scenă memorabilă filmată pe malul mării, în care Sergiu Nicolaescu, Jean Constantin, Amza Pellea și ceilalți „nemuritori” sunt îngropați până la gât în nisip, iar „turcii” pun caii să joace peste capetele lor. Filmarea scenei nu a folosit trucaje vizuale. Printre actorii din distribuția extraordinară sunt și Ilarion Ciobanu, Gheorghe Dinică și Colea Răutu, cât și copilul-vedetă Costel Băloiu, în primul rol într-un film regizat de Nicolaescu, cu care jucase anterior în Pistruiatul. Filmul este remarcabil de asemenea pentru folosirea muzicii formației Phoenix (încă decenii după lansarea sa, problema plății drepturilor de autor nu era rezolvată).

Filmul Osînda (1976) este una dintre culmile artistice ale carierei regizorale a lui Nicolaescu, fiind notat cu trei stele din cinci în Dicționarul universal de filme al criticului Tudor Caranfil. Ecranizarea după romanul Velerim și Veler Doamne(1933) al scriitorului român Victor Ion Popa (Manlache) îi are drept protagoniști pe Amza Pellea, un colaborator important al regizorului, și pe actrița Ioana Pavelescu. Este înfățișată o poveste de dragoste între doi țărani, Manlache și Ruxandra, în perioada următoare Primului Război Mondial, elementele tragice prefigurând de la început imposibilitatea unei soluționări fericite a conflictului. Caranfil remarca drept antologică scena reîntâlnirii protagoniștilor pe o culme înzăpezită. Personajul Manlache reface imaginea hristică a purtării crucii după moartea ibovnicei sale. Scena nașterii și morții în chinurile nașterii, cu camera fixându-se asupra imaginii Pantocratorului avea să fie autopastișată de Nicolaescu și în filmul 15, însă spre un efect artistic mult redus. Din acest film nu lipsesc nici elementele de propagandă, autoritățile interbelice fiind înfățișate preponderent drept răuvoitoare și incompentente (pregnanți fiind actorii Gheorghe Dinică și Mihai Mereuță), cu excepția procurorului, jucat de Nicolaescu, care asemeni lui Selim Pașa din Mihai Viteazul este singurul personaj cel puțin echivoc, dacă nu chiar simpatizabil, din tabăra negativă.

Alături de Paul Lambrino și soția acestuia

Deși Comisarul Moldovan fusese omorât cu siguranță la sfârșitul filmului Un comisar acuză (căci fusese prins între 2 șiruri de legionari cu arme automate, fără scăpare), filmul Revanșa din 1978 debutează cu Paraipan dezgropând mormântul lui Moldovan și găsind în sicriu cărămizi și o pălărie. Moldovan a supravițuit celor cinci gloanțe încasate, iar Paraipan nu mai are mult de trăit, din cauza unei boli incurabile, pe fundal desfășurându-se Revolta legionară din ianuarie 1941. În opinia criticul de film Nae Caranfil, Nicolaescu și scenariștii săi „se străduie să respecte riguros cronologia politică, într-o intrigă rocambolescă, forțând adevărul istoric până la capturarea întregii conduceri legionare, în pofida protecției germane, de către imbatabilul Moldovan”.

Nea Mărin miliardar (1979) este o comedie, prima din filmografia lui Nicolaescu (și una din puținele). Imboldul a fost dat de actorul Amza Pellea, care își dorea după o suită de roluri dramatice să interpreteze și un personaj comic. A început pe cont propriu, cu niște scheciuri, care au avut succes și la televiziune, apoi i-a abordat pe Vintilă Corbul și Eugen Burada. I-a prezentat lui Nicolaescu scenariul, care se bazează pe un qui pro quo. Regizorul a venit la filmări pe o targă, întrucât suferea la acea vreme de o sciatică. Ca o ironie, deși Nicolaescu fusese reticent să preia proiectul și era prima sa comedie, Nea Mărin miliardar a devenit cel mai vizionat film românesc al tuturor timpurilor.

Ciuleandra este un film psihologic, considerat de către criticul de film Grid Modorcea: „Cred că Ciuleandra este singurul nostru film psihologic, de calibru camilpetrescian, asociind remarcabil, la nivelul subconștientului, jocul „Ciuleandra” cu „Jocul ielelor”.

Frescele Mânăstirii Văcărești, ultimele rămășite păstrate ale mânăstirii, care a fost vandalizată de Nicolaescu înainte de a fi demolată din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Astăzi se găsesc la Palatul Mogoșoaia.

În 1985, în timpul filmărilor la Noi, cei din linia întâi (1986), Nicolaescu a adus distrugeri grave Mănăstirii Văcărești, fiind manevrate tancuri și folosite petarde și aruncătoare de flăcări în incinta mănăstirii. Un raport al Muzeului de Istorie și Artă al Municipiului București menționa „fracturarea crucii din marmură a unuia dintre ctitorii mănăstirii, domnitorul Constantin Mavrocordat; forțarea lacătelor și a drugilor de fier care închideau paraclisul, precum și a ușii altarului Bisericii Mari”.

Ultimul film al lui Nicolaescu din epoca comunistă a fost Mircea, filmat în vara lui 1988, după un scenariu de Titus Popovici. Ion Besoiu joacă rolul unui preot intrigant, asemănător rolului Sigismund Bathory din filmul Mihai Viteazul. Nicolaescu îl joacă pe domnitorul Mircea cel Bătrân, care, ajuns la bătrânețe, se confruntă cu intrigile țesute de pretendenții la tronul său și cu imperativele turcilor. Personajul este prezentat într-o lumină tragic-eroică, înțelept și prea bun pentru lumea în care trăiește, delimitat prin opoziție de nevrednicia celor din jurul său. Nepotul său în film, Vlad, viitorul domnitor Vlad Țepeș, rostește replica memorabilă prin umor involuntar „Bunule, tu ești nemuritor?”.

În 1994, Nicolaescu a lansat filmul Începutul adevărului (Oglinda), o reconstituire controversată a evenimentelor legate de demiterea de la conducerea guvernului și arestarea la 23 august 1944 a mareșalului Ion Antonescu. Filmul, despre care Nicolaescu scria pe pagina sa personală de internet că nu ar fi „un film, ci un document” arată execuția mareșalului, abdicarea regelui, moartea lui Iuliu Maniu, omorârea lui Gheorghe Brătianu și a lui Lucrețiu Pătrășcanu. Istoricul Neagu Djuvara a criticat insinuarea filmului că România ar fi așteptat un răspuns la Uniunea Sovietică în privința armistițiului. Și regele Mihai s-a distanțat de portretizarea sa în film.

Receptarea critică și publică

Grid Modorcea consideră: „Dacă Sergiu Nicolaescu n-ar exista, ar trebui inventat.”. Tot acesta sintetizează: „sigurul cineast român care a ambiționat să împlinească un gigantic proiect: Istoria poporului român transpusă pe peliculă.” și „Opera lui Sergiu Nicolaescu este un fenomen” .

Criticul de film, Iulia Blaga, remarca, în iulie 2008, că Sergiu Nicolaescu a avut „o popularitate care depășește epocile”, deși statisticile arată că după 1989 vizionările noilor sale filme nu au mai atins cifrele dinainte, când atât Dacii, cât și Mihai Viteazul, depășiseră pragul de 10 milioane de vizionări la cinematograf. Ea observa că exista „chiar public tînăr care prizează filmele lui Sergiu Nicolaescu rupîndu-l de contextul epocii, luîndu-l ca pe un autor de filme populare, fără a sesiza manipularea ale cărei victime sînt, așa cum au fost și spectatorii din vremea respectivă”.

În 2012, răspunzând unei critici aduse de Nicolaescu „minimalismului nejustificat” al Noului val din cinematografia română, regizorul Cristian Mungiu a rezumat creația lui Nicolaescu la „călărit în filme cu replici din cartea de istorie”.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care are un doctorat în cinematografie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale, a spus despre Nicolaescu că „nu a fost niciodată un cinefil. Nu l-am auzit niciodată să vorbească despre curente care l-au influențat, despre cinematografie. Dânsul vorbea doar despre filmele lui.” Despre creația sa: „Nu există nimic original acolo. El a luat tot ce credea el că e mai bine și a pus acolo. Este un polipier de clișee opera lui Sergiu Nicolaescu. A pus pe ecran clișee după clișee. Toate filmele lui sunt clișee. Nu a riscat niciodată.” Criticul de film Grid Modorcea care are un doctorat în artă nu este de acord cu genul acesta de critici pe care le consideră nefondate și bazate pe „o reacție viscerală față de om sau politician și îl ating la operă”. Modorcea continuă: „Dar opera (lui Sergiu Nicolaescu) e puternică. Nu se clintește. Dacă ei (criticii viscerali ai lui Sergiu Nicolaescu) ar vedea numai Ciuleandra, ar înțelege cât de cinefil a fost Nicolaescu. E un film profund, psihologic, floare rară la noi. Și a-l asocia cu Amadeus al lui Forman este o obligație de cinefil!”.

Gheorghe Dinică la premiera filmului Carol I – 2009

Istoricul Adrian Cioflâncă observă că lui Nicolaescu, „cel mai redutabil producător de istorie populară în limbaj cinematografic”, nu i-a scăpat nici o perioadă istorică, filmele sale istorice acoperind antichitatea, evul mediu, epoca modernă și epoca contemporană.

… Continuarea în articolul viitor

Sursa Wikipedia

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s