Michael Jackson (partea a doua)

62

Continuare din articolul precedent

Prima acuzație de abuz sexual, prima căsătorie și HIStory (1993–1997)

În februarie 1993, Michael a dat primul lui interviu TV după o pauză de 14 ani, într-o emisiune de 90 de minute a celebrei Oprah Winfrey. Vizionată de 90 de milioane de americani, s-a clasat pe locul patru în topul audienței din istoria televiziunii americane (cu excepția transmisilor sportive). Printre subiectele abordate s-a numărat relația cu tatăl său și rolul acestuia în copilăria lui. Michael a mărturisit că plângea adesea de singurătate și a negat zvonurile pe care le publicau tabloidele, de pildă că achiziționase osemintele „omului-elefant” Joseph Merrick sau că dormea într-o cameră hiperbarică. A respins deasemenea zvonul că și-ar fi albit tenul și a vorbit despre boala lui de piele, vitiligo. A recunoscut că își făcuse operații plastice la nas, dar a adăugat că se oprise acolo.

În vara anului 1993, Jackson a fost acuzat de molestare sexuală de către un copil de 13 ani pe nume Jordan Chandler și tatăl său, Evan Chandler, un dentist. Poliția a descins la Neverland, ba chiar a fotografiat organele genitale ale lui Michael, însă n-a fost depusă nici o plângere penală. „Sunt complet nevinovat, n-am greșit cu nimic”, a fost răspunsul lui, transmis prin satelit de la Neverland. În ianuarie 1994 s-a zvonit că plătise familiei Chandler milioane de dolari pentru a scăpa de proces și mulți și-au închipuit că era vinovat. Michael va afirma răspicat, prin intermediul biografului său J. Randy Taraborrelli, că a plătit „pentru că trebuia să-mi văd de viața mea. Povestea asta mă ucidea… Îți jur, n-am făcut-o. Voiam doar să las totul în urmă”.

În 26 mai 1994, Jackson se căsătorește cu cântăreața și compozitoarea Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis Presley. O cunoștea pe Lisa Marie încă din 1975, dar relația lor a început abia după ce s-au întâlnit din nou, în noiembrie 1992. Unii au spus că nu era decât o găselniță de marketing pentru a distrage atenția de la scandalul Chandler, dar faptul că Michael și Lisa Marie s-au căsătorit departe de ochii lumii (în republica Dominicană) și au păstrat două luni secretul, în ciuda vigilenței ziariștilor, infirmă această teorie. Jackson și Lisa Marie au divorțat la nici 2 ani după, dar au rămas buni prieteni.

Penultimul album al lui Michael din anii ’90 a fost inițial plănuit ca o culegere de hituri mai vechi, însă, pe măsură ce aduna materialul, a devenit limpede că avea destule piese pentru un dublu CD care să împletească vechiul cu noul. Pe discul 2, Michael apare pentru prima dată și în calitate de instrumentist (keyboards, sintetizator, tobe, chitară și percuție), iar 12 din cele 15 piese noi sunt compuse de el. Intitulat sugestiv HIStory: Past, Present And Future – Book 1, albumul a apărut în iunie 1995 și a debutat pe locul 1 în topul american – o realizare notabilă, fiind destul de scump. Totuși a rămas acolo doar două săptămâni, cea mai scurtă perioadă în comparație cu celelalte albume ale sale care au ocupat aceeași poziție.

În ciuda acestui fapt, Michael scria întodeauna istoria, așa s-a dovedit când „You Are Not Alone” a devenit primul single care a intrat în Billboard Hot 100 direct pe locul 1, în septembrie 1995.Predecesorul lui, „Scream” (o piesă violentă în care a cântat alături de sora lui, Janet), se oprise în iunie pe locul 5, iar următoarele single-uri au fost „Earth Song” și „Stranger In Moscow”. Albumul a fost promovat printr-un turneu mondial cu 87 de concerte, din septembrie 1996 până în octombrie 1997. Acesta a fost ultimul turneu a lui Michael Jackson.

A doua căsătorie, primii copii și Blood on the Dance Floor:
HIStory in the Mix (1996-1999)

În timpul turneului HIStory World Tour, Jackson s-a căsătorit cu asistenta-dermatolog Deborah Jeanne Rowe, pe data de 14 noiembrie 1996, ceremonia având loc în apropierea hotelului la care era cazat Michael, în Sydney. Debbie Rowe i-a dăruit doi copii: Prince Michael și Paris Michael Katherine. Cei doi s-au întâlnit prima dată la mijlocul anilor ’80, când Michael a fost diagnosticat cu vitiligo. De atunci, Debbie s-a îngrijit de sănătatea lui Michael și i-a oferit sprijin emoțional, care a dus la o poveste de dragoste. Căsătoria lor a rezistat mai puțin de trei ani și s-a încheiat cu un divorț, în 1999. Cu acordul lui Debbie, cei doi copii au intrat în custodia lui Michael.

În 1997, Jackson a lansat albumul Blood on the Dance Floor: HIStory in the Mix, care conține remixuri din albumul HIStory și cinci melodii noi. Vânzăriile albumului au ajuns la 6 milioane de copii până în 2007, devenind cel mai bine vândut album-remix. A ajuns pe prima poziție în Marea Britanie, la fel și melodia cu același nume, Blood on the Dance Floor. În Statele Unite, albumul a fost certificat cu Platină, dar a ajuns doar pe poziția 24. Potrivit Forbes, venitul lui Jackson în 1996 a fost de 35 de milioane de dolari și de 20 de milioane de dolari în 1997.

Până în iunie 1999, Jackson era implicat în numeroase acțiuni de caritate. El i s-a alăturat lui Luciano Pavarotti într-un concert de binefacere, în Modena, Italia. În urma acestui show s-au strâns milioane de dolari petrnu refugiații din Kosovo, cât și pentru copiii din Guatemala. La sfârșitul acelei luni, Jackson a organizat o serie de concerte caritabile „Michael Jackson & Friends”, în Germania și Korea. Printre artiștii implicați în acele concerte se numără Slash, The Scorpions, Boyz II Men, Luther Vandross, Mariah Carey, A. R. Rahman, Prabhu Deva Sundaram, Shobana Chandrakumar, Andrea Bocelli și Luciano Pavarotti. Profiturile s-au îndreptat către „Nelson Mandela Children’s Fund”, Crucea Roșie și UNESCO.

Disputa cu Sony, Invincible și al treilea copil (2000-2003)

Între anii 2000-2003 Michael a avut o dispută cu casa de discuri cu care lucra la acea vreme, Sony.[83] Aceștia nu mai erau mulțumiți de încasările de pe urma albumelor vândute. Într-un interviu acordat ziariștilor Michael spunea: „Casele de discuri fură de la artiști, în special de la artiștii de culoare”. Așa cum era de așteptat afară erau mulți fani care doreau să-și vadă idolul și care îl susțineau pe Regele Muzicii Pop. Michael s-a urcat într-un autobuz cu etaje și a ridicat o placuță a unui fan pe care scria „SONY SUCKS!”.

Trecând peste această perioadă Michael înregistrează un nou album, Invincible.[62][85] Acesta conține 16 piese și a fost lansat pe data de 30 octombrie 2001. Piesele extrase de pe album au fost: „You rock my world”, „Cry”, „Butterflies”. Prima piesă extrasă, „You rock my world”, a fost ultima piesă pentru care Michael a făcut videoclip și ultimul în care a jucat. Acest videoclip a fost făcut sub forma unui scurt metraj în care apare și Chris Tucker. Cel de-al doilea cântec, „Cry”,a avut videoclip dar, din cauza incidentului prăbușirii celor două turnuri gemene, Michael nu a dorit să apară în el. Aceasta a fost ultima încercare a lui Michael de a-i unii pe oameni și de a face o lume mai bună. Ultimul cântec extras a rămas fără videoclip. Disputa cu casa de discuri, lipsa promovării și lipsa unui turneu, au fost cauzele pentru care albumul Invincible a vândut doar 10 milioane de copii în întreaga lume, 8 milioane în SUA și 2 milioane în Europa, acesta fiind albumul cu cele mai puține vânzări.

Pentru a mai avea un copil și pentru că acesta a divorțat de cea de-a doua sa soție, Deborah Rowe, Michael a apelat la o mamă surogat și visul său a devenit realitate, a avut un al treilea copil. Acesta se numeste Prince Michael Jackson II, poreclit Blanket.

A doua acuzație de abuz sexual și revenirea la proeminență (2003—2009)

Michael l-a primit în Neverland pe reporterul TV Martin Bashir și i-a acordat deplină încredere. Rezultatul, documentarul Living With Michael Jackson, i-a dovedit că făcuse o greșeală cumplită. Bashir s-a bucurat timp de opt luni de un acces surprinzător la viața lui Michael și a filmat cât a putut de mult. Difuzarea documentarului, în februarie 2003, a avut într-adevăr consecințe profunde. În Living With Michael Jackson, protagonistul vorbește deschis despre cum împărțea dormitorul cu copiii, de exemplu cu vedeta din Singur acasă, Macaulay Culkin, și fratele lui , Kieran, când aceștia aveau 12, respectiv 10 ani. Da, spune el „am dormit în același pat cu mulți copii”, și adaugă: „nu-i ceva sexual, doar dormim. Îi înveselesc, e fermecător, e foarte dulce.”. Alt copil de 12 ani, Gavin Arvizo, bolnav de cancer, a vorbit despre prietenia lui cu Jackson, iar în film pot fi văzuți ținându-se de mână.

In acelasi an Michael a dat un al doilea interviu, pentru Maury Povich, în care a pus la dispoziție filmările făcute cu camerele sale. În acest interviu, Take Two: The Footage You Were Never Meant to See(cunoscut si ca Rebuttal video), Povich arată cum Bashir a omis secvențe importante, denaturând realitatea. În documentar apar și persoane apropiate de Michael inclusiv fosta soție Debbie Rowe care povestește că ideea de a acoperii fețele copiilor lui Michael a fost a ei. Pe casete apare și Bashir care iși exprimă opinii ce nu sunt în concordanță cu modul în care îl prezintă pe Michael în documentarul Living With Michael Jackson. Documentarul a rulat în rețeaua Fox Network .

Ancheta autorităților din California s-a încheiat cu acuzația de abuz sexual, pregătind terenul pentru cel mai mediatizat proces din ultimii ani, care a început în ianuarie 2005, în Santa Monica, și a durat 60 de zile.[87] Au depus mărturie 135 de persoane (inclusiv Macaulay Culkin, care a respins acuzațiile, calificâdu-le „ridicole”) și au fost prezentate peste 10.000 de probe. În 13 iunie, Michael a fost achitat în toate cele zece capete de acuzare și a plecat să se refacă în Bahrain.

Michael Jackson cu copiii lui, în Disneyland Paris, 2006

În 21 noiembrie 2008, ziarele publicau știrea că Jackson s-a convertit la Islam și și-a schimbat numele în „Mikaeel”. Cu toate acestea, alte surse au sugerat că se convertise mai devreme, în 2007, când fratele lui, Jermaine, ar fi spus că s-ar fi convertit la islam. Însă unul din avocații lui Michael Jackson, Londell McMillan, a dezmințit aceste zvonuri ca fiind „aiureli”.

În martie 2009, Jackson a anunțat că începând cu 8 iulie 2009, va susține un turneu de 10 concerte, numǎrul ajungând mai târziu la 50 — turneu intitulat: „This Is It”. Concertele urmau să aibă loc în Arena 02 din Londra. El a explicat „Vreau doar să spun că acestea vor fi ultimele mele concerte în Londra. Când spun ultimele, vorbesc serios”, adăugând că „ultima cortină va cădea”.

Cel mai bine vândut album al său este „Thriller”, care este pe primul loc dintre cele mai vândute albume ale tuturor timpurilor, urmat pe locul 2 de cei de la AC/DC cu „Back In Black”.

Continuarea în articolul viitor

Sursa Wikipedia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s